„Arta, fundamentul unei gândiri creative”

„Oricine are un potențial creativ și din momentul în care îți exprimi acest potențial creativ, ai șansa de a schimba lumea”. Paulo Coehlo (scriitor)

Toți ne naștem creativi, dar din păcate puțini au șansa de a-și dezvolta această latură.
Creativitatea nu are limite, de aceea ar fi de dorit să ne încurajăm copiii să iasă din zona lor de confort. Fiecare dintre noi este diferit prin calitățile sale, caracteristicile de personalitate și mediul din care provine. Cu toate acestea, fiecare individ are calități și dacă sunt puse în valoare vor face o diferență în această lume și în viața lor.

 

Făcându-ne timp pentru copiii noștri și meșterind împreună, le vom crea amintiri fericite, care le vor modela personalitatea, obiceiurile, încrederea de sine, abilitățile și perspectiva asupra vieții. Memoria este o interpretare a experienței noastre. Având un fundament solid, aceștia vor crește ca adulți capabili și vor reuși să exceleze în tot ceea ce vor face, indiferent de problemele care intervin pe parcurs.

 

Având în vedere faptul că creativitatea este „cheia succesului” în toate domeniile, putem „profita” de aceste oportunități în a investi în copiii noștri, ajutându-i să-și dezvolte capacitățile care îi definesc.
Conform „Teoriei inteligențelor multiple” a lui Howard Gardner (psiholog american de dezvoltare și profesor de cercetare cognitivă și educație la Universitatea Harvard) a descoperit opt, chiar nouă tipuri de inteligență, nu doar cea care ne vine imediat în minte (conceptul de testare IQ).

 

Teoria Inteligențelor Multiple definite de Howard Gardner spune că fiecare individ dispune de mai multe tipuri de inteligențe și că acesta este unic înzestrat cu setul lui de inteligențe.

 

 

 

1. Inteligența verbal-lingvistică: „persoanele cu acest tip de inteligență au capacitatea de a folosi limbajul din diferite registre (oral, scris): orator, politician, poet, jurnalist, etc”.
Caracteristici: „memorează, intervievează, investighează, compune, sugerează, editează”.

 

2. Inteligența logico-matematică: „persoanele cu acest tip de inteligență au capacitatea de utilizare a gândirii logice, deductive și inductive, rezolvarea problemelor”.
Caracteristici: „enumeră, identifică, calculează, descoperă, ordonează, evaluează”.

 

3. Inteligența vizual-spațială: „persoanele cu acest tip de inteligență au capacitatea de a se orienta în spațiu, talente artistice”.
Caracteristici: „desenează, demonstrează, gândește logic, orientare, desenează, concepe”.

 

4. Inteligența kinestezică: „persoanele cu acest tip de inteligență au abilități sportive, însușiri artistice.”
Caracteristici: „flexibili în mișcări, transpun memoria prin acțiune, sensibilitatea simțurilor”

 

5. Inteligența muzicală: „persoanele cu acest tip de inteligență au abilități în a reproduce limbaje muzicale, au înclinație spre a compune și a interpreta”.
Caracteristici: „reproduce ușor melodiile, notele muzicale, repetă mișcările, creează diferite stiluri de dans”.

 

6. Inteligența interpersonală: „persoanele cu acest tip de inteligență sunt capabile să interacționeze ușor cu alte persoane, evaluează emoțiile, comportamentul celorlalți”.
Caracteristici: „comunicare verbală și nonverbală”.

 

7. Inteligența intrapersonală: „persoanele cu acest tip de inteligență sunt capabile să reflecteze, analizeze, exploreze”.
Caracteristici: „auto-analiză, analiza persoanelor din jur, analiza tututror lucrurilor”.

 

8. Inteligența naturistă: „persoanele cu acest tip de inteligență au un interes aparte pentru natură, protejarea mediului, protejarea animalelor”.
Caracteristici: „prezintă interes pentru plante, animale, natură, precum și conservarea ei”.

 

9. Inteligența existențială/spirituală: „persoanele cu acest tip de inteligență au un interes aparte pentru filozofie, spiritualitate”.
Caracteristici: „prezintă interes pentru a face noi descoperiri, filozofează despre începutul lumii, sensul vieții”.

 

Gardner precizează că modul în care sunt combinate aceste inteligențe multiple ne diferențiază unii de alții prin unicitate și prin felul în care evoluăm și rezolvăm problemele.

 

Oamenii care au făcut o diferență în lumea aceasta, care au schimbat lumea, nu au fost cei mai deștepți, mai educați sau mai frumoși, ci au fost acei oameni care au avut un lucru în comun: PASIUNE ȘI PERSEVERENȚĂ.

 

Indiferent ce vei alege în viață să faci, fă acel lucru cu pasiune!

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AsociațiaCPEIO
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.